... Poeme într-un vers ...

Friză Ion Pillat De când îţi legi sandala, s-au dezlegat milenii.

Frise Ion Pillat Dès que tu noues la sandale, des millénaires se sont dénoués. Traducere Anca (Tiron) Costrăşel

... poem ...

POEM Nichita Stănescu Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, de teamă să nu-mi striveşti sărutul?

POÈME Dis-moi, si un jour je pouvais t’attraper Et que je baisasse la plante nue de ton pied, Boiterais-tu un peu après, De peur de ne pas piétiner mon baiser ? Traducere de Anca (Tiron) Costrăşel

Sursă foto: http://www.trekearth.com/gallery/South_America/Argentina/South/Buenos_Aires/San_Telmo/photo67965.htm

... Imi place ca tu stii s-o faci amara ...

Am zărit lumină                                            Marin Sorescu Am zărit lumină pe pământ Şi m-am nîscut şi eu Să văd ce mai faceţi Sănătoşi? Voinici? Cum o mai duceţi cu fericirea? Mulţumesc, nu-mi răspundeţi. Nu am timp de răspunsuri, Abia dacă am timp să pun întrebări Dar îmi place aici. E cald, e frumos, Şi atâta lumină încât Creşte iarba. Iar fata aceea, iată, Se uită la mine cu sufletul... Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti. O cafea neagră voi servi, totuşi Din mâna ta. Îmi place că tu ştii s-o faci Amară.

I’ve caught a glimpse of light                                                Marin Sorescu I’ve caught a glimpse of light on Earth And here I was born and am To see how do you do Are you healthy? Sturdy? How do you relate to bliss? No, thanks, don’t answer me. I have no time for replies, I hardly have time for queries But I really like here. It’s warm and nice, And so much light that Grass grows. And that girl over there, look, She gazes at me with her soul … No, my precious, don’t bother to love me. I won’t refuse, though, a black coffee Of your hand. I fancy you exquisitely making it Bitter. Traducere de Anca (Tiron) Costrăşel

Sursă foto: http://pinterest.com/pin/275352964689011536/

Ce mult aduce omul cu pământul...

Ce mult aduce omul cu pământul …

Ce mult aduce omul cu pământul –

Taină-nchipuită din ţărână şi stele.

Iar la-nceput a fost cuvântul –

Prinosul gândurilor mele.

Ce mult aduce omul cu pământul –

Izvor şi prund în ochii tăi de ghindă

Şi inimă – mare ce-şi caută nebună uscatul

Un cineva de care să se-atingă, să se stingă…

Ce mult aduce omul cu pământul –

Şi ia ta cu bumbi de mure

Cu spini în care se-agaţă păcate

Buze, clavicule, coapse ce nu ştiau să fure

Dar s-au lăsat furate.

Ce mult aduce omul cu pământul –

Şi cât de mult din sufletu-i în ceruri se răsfrânge

Când simte că întreg pământul nu-i ajunge.

Ce mult aduci tu, femeie, cu pământul –

Cu părul adormit de parfumuri provensale

Şi sărutul tău cu gust de ceai

Contur de trup perfect, după idei bazilicale,

Şi degete subţiri şi lungi ca nişte fluiere de nai.

Şi cât cer am găsit în noi, fiinţă dragă,

Când inima-mi beteagă şi zigzagă

Scâncindu-şi vitejia sub o mască de cutezător

Nevăzător,

S-a-ncumetat să-ţi pipăie mâinile tremurânde,

S-a bucurat să-ţi poată şterge lacrimile plăpânde.

S-a închinat curioasă şi sfioasă alături de tine când te-a descoperit aievea

Făcându-ţi rugăciunea…

Şi a început să vadă.

Ce mult aduce omul cu pământul,

Cu cântece de dor de cer neîncheiate

Şi cruci ce se ridică la răscruci de drumuri

Dimpreună cu sufletul.

Cât cer e-n noi de ceva timp…

Şi cât de greu e să-l păstrăm senin.

 

... Vânt ...

Vânt care duce şi aduce păreri, vânt care duce şi aduce gânduri, vânt cu praf care mă face să-mi văd nimicnicia şi îmi dă dor de metamorfoză, vânt cald care mă face să te iau de mână şi să ne lăsăm duşi împotriva vântului, vânt care încurcă plete şi usucă buze şi face mai natural omul artificial, vânt care încurcă amintiri cu amintiri viitoare şi face mai uşoară trecerea, vânt care învârte mori pentru ca noi să ne batem cu ele, vânt care apleacă şi smereşte copacii şi pe puţinii oameni care mai merg prin vânt, vânt care împrăştie seminţe şi transformă pietre în chipuri de oameni (nu pe toate, pentru că nu toate pot fi modelate), vânt pe care oamenii îl numesc vântoasă sau pustie de vânt şi se întreabă de unde vine, vânt de care se bucură copiii atunci când înalţă zmeie sau suflă în păpădii şi le urmăresc puful până se pierde în vânt, vânt din vârf de deal, care usucă mâini şi chipuri muncite şi frumoase, vânt care aduce cuvinte şi sunete în rafale, de la un radio vechi prins de un stâlp de pe prispă şi păstrează satul conectat cu lumea tridimensionalelor, vânt care mi-a făcut cunoştinţă pentru prima dată cu parfumul tău, fără să te ating, vânt care scutură petale de vişini în ninsorile din livezi, vânt care aduce rugăciunile inimii pustnicilor şi tămăduie suflete, vânt care călătoreşte vapoarele şi baloanele, vânt care călătoreşte cerul cu nori în forme ciudate sau definite pe fundal albastru, vânt care selectează vegetaţia de pe vârfurile alpine şi lasă numai pajişti cu flori, vânt stelar sau vânt solar despre care oamenii de ştiinţă îşi dau cu părerea pe baza calculelor şi pe care numai aparatele şi soarele şi stelele l-au simţit, vânt care se simte cel mai bine dintr-o clopotniţă, vânt care se aude cel mai frumos dintr-un pod de casă sau mansardă.

Vânt pe care oamenii nu-l mai văd şi nu-l mai aud decât dacă strică bucle sau dacă aduce clevetiri, păreri, vorbe, pe care să le poată disemina, poate mai umflate, mai verzi şi uscate.

Vânt şi braţe în care să te adăposteşti atunci când e vânt… 

 

 Photo by Erika Parfenova, Wind in your hair

 

... Mi-e dor de Galata...

Mi-e dor de Galata…

Începe cu-n drum care urcă-ntr-o doară

Pământul de vină probabil coboară,

Oricum al meu suflet nu vrea să mai ştie

De spiţe, trotuare, preţ, vorbărie…

Mi-e dor de Galata.

Apare în capăt, pe drumul de piatră

Şi până acolo un câine te latră

El ştie mai bine ce vânt te aduce

Şi-ţi caută ochii:

“ Ţi-e dor de Galata?”

Şi merg şi tot urc

În gânduri mă-ncurc

M-o fi strâns încăperea

Căci m-am pornit să o surp…

Şi încă mai urc

Şi încă mai surp

Mă-ncumet să urc,

Nu ştiu dacă-i bine să surp

Dar acesta din urmă-i

Vârf de dulceaţă

Ce-mi scapără-n ochi

Şi-mi vântură carnea

Şi-mi vâjâie sufletu-n

Valuri de ceaţă…

Păcatele mele-s legate în snopi.

De-aceea, Galată,

Tu, poartă bătrână, mereu înnoită

Primeşte-o străină…

De-acum şi de-aici ostenită,

Primeşte-o femeie a lui Lot pe jumătate-mpietrită.

Slobozeşte clopote, coruri de aripi,

Rugi cu chip de lumină

Şopteşte poveşti despre suflet în surdină.

Primeşte, sfinte părinte-o străină,

De-acum şi de-aici ostenită

În veci şi spre oriunde grăbită.

Mi-e dor de lumină,

Ca o măicuţă,

Ce-aşteaptă in tindă

Copiii să-i vină.

Mi-e dor şi de suflet

Aşa cum de pământul

Încolţit sub zăpadă

Îi e dor soarelui

Şi lasă să cadă

Câte o rază

Care s-aline

Un mugur care

Va să fie mladă.

Mi-e dor de lumină

De suflet

În cuvinte…

Mi-e dor să mă ostenesc pentru cei dragi,

Mi-e dor să iau aminte…

Mi-e dor să-L privesc pe Iisus din icoană în mine,

Şi-apoi să las ochii în jos de ruşine…

Mi-e dor să mă-ndrept pe drumul în sus

Mi-e dor să-mi pară rău de ceea ce nu-s.

Mi-e dor de Galata,

Sfinte părinte…

Mi-e dor de Galata,

Dumnezeule sfinte,

Ţie mă-nchin!

Amin.

Sursă foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Galata 

Zece