Îţi
iubesc mâinile. Mă gândeam că rareori ne oprim şi ne uităm la mâini, care sunt
atât de frumoase… dacă ne-ar fi creat Dumnezeu ochii pe mâini, cu siguranţă am
fi fost narcisişti cu toţii şi ne-am fi oglindit în fiecare zi degetele
inegale, liniile din palmă, încheietura mâinii şi partea superioară a mâinii,
pentru care în limba română nu există un termen. Dacă aş fi avut ochii în
palme, te-aş fi ţinut toată ziua de mână şi aş fi pândit cu ochi curioşi,
înghesuiţi în palme, îmbrăţişarea mâinilor noastre, în fiecare zi. Aş fi
pândit, curioasă, momentul în care apare dorinţa aceea de „îmbrăţişare” a
mâinilor, momentul acela în care apare regăsirea. Întotdeauna am avut impresia
că apropierea mâinilor e mai mult magnetică, nu ştiu dacă a existat vreodată
ceva raţional, ceva gândit în strângerea mâinilor între mâinile celuilalt. Sau
poate exagerez. Oricum, pot spune CU MÂNA PE INIMĂ că sunt rare cazurile în
care ducem mâna spre mâna celuilalt în mod voit, sunt rare cazurile în care
măsurăm drumul mâinii până la mâna celuilalt. E un spaţiu inefabil, la fel cum
şi timpul e inefabil între căutarea şi regăsirea mâinii celuilalt. Nu ştiu unde
începe căutarea şi când se termină regăsirea. Ştiu doar că imediat după ce m-ai
luat de mână, începe o cuminţenie totală, inima începe să bată între palmele
noastre, care o strivesc. Şi bătăile inimii sunt mici şi cuminţi atunci când ne
ţinem de mână. Când ne ţinem de mână, mâinile noastre îşi povestesc multe, pe
cărările din palme e bine să ai un tovarăş de drum. Cine vrea o MÂNĂ de linişte,
să o caute în îmbrăţişarea mâinilor. Acolo e cald, e lut moale şi cald şi
dospit, sunt cărări, degetele sunt martorele atâtor cuvinte care au curs din
vârful stiloului, în scrisori şi jurnale. Între palme sunt poveşti şi şoapte.
Îţi regăsesc mâinile atunci când mi-e dor de alin, mâinile tale ştiu să aline
şi să mângâie.
Palmele
mele au drumuri frânte şi rupte. Atunci când mă ţii de mână, drumurile frânte
din palmele mele îşi găsesc rostul şi continuarea, prelungirea. Nervurile mele
le regăsesc pe ale tale, liniile din palmele mele se leagă de liniile din
palmele tale, sunt drumuri care se încep într-o palmă şi se continuă în
cealaltă, la fel cum sunt drumuri care au început la prima întâlnire a mâinilor
noastre.
Iar
mâinile sunt începutul braţelor, care sunt mult mai încăpătoare. E atâta
linişte la tine, acolo, în braţe… parcă ar fi altă lume. La tine în braţe pot
închide ochii şi vedea lumină, la tine în braţe nu bate vântul, iar gândurile
mi se adună de prin toate colţurile pe unde s-au risipit, la tine în braţe se
cuibăreşte sufletul nostru, la tine în braţe e cald şi sunt poveşti, la tine în
braţe sunt nopţile şi zilele noastre fericite, la tine în braţe e acasă, la
tine în braţe sunt şemineul şi lumânările parfumate şi grădina cu flori şi pomi,
la tine în braţe sunt aleile Copoului cu tei sau cu salcâm, la tine în braţe
sunt dansurile perfecte pe care ni le dorim, la tine în braţe sunt mereu flori
pentru mine, braţele tale ştiu să ofere în dar frumos, în braţele tale e alinul
meu, la tine în braţe sunt câmpurile de trifoi pe care le-am desenat până acum
pe toate paginile posibile, la tine în braţe sunt eu, acolo mă regăsesc eu pe
mine, cum sunt eu … la tine în braţe sunt toate stelele pe care le-am răsfoit
ca să găsim constelaţiile noastre, la tine în braţe sunt cântecele mele şi
răbdarea ta să mă asculţi, în braţele tale sunt lacrimile mele, acolo mă
liniştesc cel mai bine, în braţele tale vreau sa mă ascund de tot ce-i rău şi
ţipător în lumea asta, în braţele tale sunt leagăne în care îmi doresc să
adorm, în braţele tale sunt amintirile noastre perfecte sau imperfecte, în
braţele tale sunt zilele care vor veni, în braţele tale vreau să fim noi, cei
care suntem şi cei care şi câţi vom fi, în braţele tale vreau să mă întâlnesc
cu Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu