Ana Blandiana
... Să fie o dimineaţă copilăroasă şi moale
Prin care, trecând, lumina să scoată
Foşnet de frunză uscată;
Să miroase-n odaie
A creioane ascuţite prelung
Şi-a hârtie neîncepută;
Din gânduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-mă
Bucuroasă, buimacă,
Să trag pe mine o haină,
Să ies năucită în stradă
Cu picioarele goale-n pantofi
Şi să întreb fericită:
Ştiţi cumva în ce an suntem?
Iisus in celula
de Radu Gyr
Az’ noapte Iisus a
intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce
înalt era Christ !
Luna-a intrat după
El în celulă,
Si-L făcea mai
înalt si mai trist.
Mâinile Lui păreau
crini pe morminte,
Ochii adânci ca
niste păduri.
Luna-L bătea cu
argint pe vesminte,
Argintându-I pe
mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de
sub pătura sură:
- Doamne, de unde
vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un
deget pe gură
Si mi-a făcut semn
ca să tac...
A stat lângă mine
pe rogojină...
- Pune-mi pe răni
mâna ta.
Pe glezne-avea
umbre de răni si rugină,
Parcă purtase
lanturi, cândva...
Oftând, Si-a
întins truditele oase
Pe rogojina mea cu
libărci.
Prin somn lumina,
dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui
vărgi.
Părea celula
munte, părea Căpătână,
Si misunau păduchi
si guzgani.
Simteam cum îmi
cade tâmpla pe mână,
Si am dormit o mie
de ani...
Când m-am trezit
din grozava genună,
Miroseau paiele a
trandafiri.
Eram în celulă si
era lună,
Numai Iisus nu era
nicăieri...
- Unde esti,
Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum
de cătui.
M-am pipăit, si pe
mâinile mele
Am găsit urmele
cuielor Lui...
|
Jésus
dans ma cellule
Par
Radu Gyr
Hier, dans la nuit, Jésus est entré dans ma cellule.
Oh, si triste et si haut était le Christ !
Et dans la lune qui l’a suivi dans la cellule,
Lui, Il semblait plus haut et plus triste.
Les lys des sépulchres luisaient comme Ses mains,
Ses yeux profonds imaginaient des forêts.
La lune Lui jettait de l’argent sur les vêtements,
Et Lui revêtait d’argent Ses mains anciennement
fêlées.
J’ai levé les yeux du couvre-pied miteux :
- Dieu, d’où viens-Tu ? De quels temps ?
Le doigt à la
bouche, d’un geste silencieux,
Jésus m’a fait signe que je me taise et je me
calme...
Il s’est assis près de moi, sur le paillasson...
- Avance ta main dans mes blessures.
Ses chevilles gardaient des taches de rouille et
d’afflictions,
Comme s’il avait porté des chaînes, naguère...
En soupirant, il s’est étendu, aux os assommés,
Sur mon paillasson aux cafards.
Même assoupi, Il rayonnait, mais des barreaux épais
Jettaient sur Sa neige des fouets blafards.
Montagne me semblait la cellule et Crâne,
Poux et surmulots y groullaient.
Je sentais la tête tomber lourde sur la main,
Et j’ai dormi un millénaire...
En réveillant du gouffre terrible,
Les pailles sentaient des roses de Damas.
J’étais dans ma cellule, dans une nuit paisible,
La lune était là, seul Jésus n’était pas...
- Où es Tu, mon Dieu ? Derrière les barreaux,
j’ai crié.
Dans la lune on faisait brûler la fumée des
encensements doux.
Sur mes mains, j’ai fouillé
Et j’ai trouvé les signes de Ses clous...
Traducere de Anca (TIRON) COSTRASEL
|
