duminică, 30 decembrie 2012

Un fel de rugaciune




UN FEL DE RUGĂCIUNE...
În ochi îmi scurmă

Viermi orbi ce se-ascund
În gură gust
Gust de pământ...
Rădăcinile mai caută

Încă
Cerul...
Cer uliței să plouă  peste cer
Să  curgă-n tunete de roţi

Şi fulgere de harapnic
Şi umbrele din vara
Când încă eram mic.
Cer uliţei să cadă
Cu drumul de nisip din ea
Aşa cum cerul pân-acum cădea

Şi aduna
Noroi lichid

Şi baba Safta
Ne lua la sfadă.

Şi drumul ce ducea spre cimitir
Să  plouă  peste cer
Pământ şi ştir...
Să plouă tot alaiul
Pe care parcă-l văd scâncind
După un om
Ce nefiind, nu mai era.
Să plouă
Cu umbre peste soare...
Cu foc peste ninsoare
Cu nisip peste stele
Cu noroi peste nori
Cu aripi frânte peste îngeri
Să plouă
Cu rugăciune peste Dumnezeu
Să plouă peste cer pământul
Aşa cum cerul plouă  ploaie
Peste noi.
Acum, în cer, comori vezi de-ţi adună

Iar de pământ să-ţi vezi
În prundul din clepsidră când o să-ţi rămână...


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu