Minunea mea

Minunea mea

Plicuri pe-o masă risipite

Scrisori de gânduri dospite…

Cerneală albastră croşetată-n crâmpeie

Şi-o cană de lut cu două condeie…

O candelă scutură prin sticla de zgură

Scame de stele, printre mărgele

Acum un an o sărutam pe gură

Şi-i potriveam la gât odată cu şiragul

Bobiţele strivite din lacrimile mele.

În fotoliul de paie, îmbrăţişaţi, ne aţipeam dorul

Prin serile-n care greieri, pe voci, îşi ţârâiau corul…

În colţ, păpuşa ei de porţelan

Împodobită-n fiecare an

Cu cine ştie câte-eşarfe

De cine ştie ce culoare

Şi care

S-or potrivi

Cu cine ştie care vis de-al ei

Sau cine ştie ce cercei.

Şi în genunchi, lângă perdea,

Într-o lumină blândă stă minunea mea.

Se roagă pentru o minune.

E în rochiţa verde-primăvară

Cu flori albe de cais

Şi părul lung şi înnoptat,

Parfumul ce nu l-am uitat...

Doi ochi în care îmi pare că s-a destrămat

Şiragul de mărgele ce i l-am lăsat

Se-amestecă cu alţi doi ochi

Şi-n braţe-mi rochiţa-i e plină de muguri de verde...

Şi ţine strâns pe bieţii ghiocei

Şi soarbe alb, parfum

Şi cântecul de clopoţei

Şi-apoi, tot rătăcind

Prin ale irisului încăperi:

„E primăvara bătrânei primăveri.”