... This above all: to thine own self be true ...

Ne-am făcut hidoşi, Doamne! Ne uităm de zeci de ori pe zi în oglinzi şi nu învăţăm din imaginea reflectată decât să ne mai accentuăm puţin o sprânceană şi să imităm unduiri de coapse. Ne vedem perfecţi în imagini deformate şi ne lăudăm cu păcate. Născocim, cercetăm şi iscodim zile de ieri urâte sau naive sau care încercau şi învăţau să devină prezent şi viitor frumos şi ne preocupăm şi ne ocupăm tot mai mult existenţa cu ele. Şi nici măcar nu-s ale noastre, dar „ne pasă”atât de mult de ele încât uităm de-ale noastre. Ne luăm doza zilnică de otravă din inelul cu care ne-am lăudat la toţi, ne eschivăm şi spunem că am învăţat de la Adam şi Eva. Nu încercăm să ne facem fericiţi pe noi, ci ne uităm la ceilalţi, să vedem dacă sunt fericiţi sau nu-s. Nu mai ştim să păstrăm secrete … poate pentru simplul fapt că noi înşine nu mai avem secrete, pentru că ne-am despuiat şi ne-am oferit întru totul lumii. Am vorbi încontinuu dacă ni s-ar cere portretul-robot al celuilalt… dar întrebaţi fiind despre propriile calităţi şi defecte, am avea pregătite sau am născoci imediat răspunsuri alese sau filosofice sau modeste. „This above all: to thine own self be true.” Ne aprindem repede şi ne stingem la fel de repede… dar dăm lecţii de viaţă. Nu ne mai minunăm, călcăm în picioare minunile; nu mai ştim / vrem să ne ghidăm după repere adevărate, mergem după scorniri, după invidii, îmbrăcăm haine care nu ni se potrivesc pentru că-s furate.

Ne-ai dat, Doamne, suflet şi ne-ai şoptit să Te iubim şi să ne iubim unii pe alţii şi ne-ai făcut slobozi. Unii încă Îţi mai mulţumesc pentru daruri şi încearcă să le descopere pe celelalte, ceilalţi se bucură doar că sunt slobozi. Iar Tu ne îngăduieşti pe toţi şi ne aştepţi. 

... Pentru neintinarea orasului ...

Pictura cu crin                                                   Marin Sorescu Si as dori sã te pastrez In clipa aceasta de stralucire Ca pe-o floare, care se daruie singura Unei picturi cu sfânt. (Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.) Sigur, eu nu sint sfintul! Dar îmi place imaginea si o pastrez. Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete (Volumul II sau I?) Legate în piele, oricum. Cum se mai aduna si viata noastra! Ca un film de desene-animate, Fãcut din cuvinte scrise. Ce nevoie avem de aceste priviri în urma Si toate aceste intimplari Mai mult sau mai putin necesare, Pe care, pânã la urma, Sintem tentati sã le credem chiar fericite? Sint insasi viata noastra cu gust amar Care tinjeste dupa o lacrima de cainta, Ca sã-l mai dilueze. Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi Ale castelului tau (Nu din Spania, desigur!) Si nu te-a intinat nimic Nu te-a atins nici o arma din panoplia Ghiftuita de spade, din sala armelor. E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba Pentru mine ai fi fost mai limpede Decât primul meu gând de dimineata. Azi-noapte am fost mai epici - Si cuvintele tale Le-am vãzut strecurindu-se Prin fereastra intredeschisa, Prefacindu-se în fulgi, Pentru neintinarea orasului.

Tableau avec du lys Marin Sorescu Et j’aimerais te garder À ce moment d’éclat Comme je garderais une fleur qui se donne tout seule À un tableau avec saint. (Voir l’archange le lys à la main.) Mais bien sur, je ne suis pas le saint ! Mais j’aime l’image et je la garde. Hier soir j’ai écouté les confessions complètes (Volume II ou I ?) De toute façon, reliées plein cuir. Comme se rassemble-t-elle notre vie ! Comme un film de bandes dessinées, Fait de mots écrits. Soient-ils nécessaires tous ces regards en arrière Et tous ces événements Plus ou moins nécessaires, Qu’on est tenté de croire finalement même heureux ? Ils sont notre vie même au goût amer Qui soupire après une larme de regret, Qui puisse le diluer un peu.   Tu es passée comme une ombre par toutes ces pièces De ton château (Qui n’est pas fait en Espagne, bien sur !) Et il n’y a eu rien qui puisse te souiller Aucune arme ne t’a touché de la panoplie Bourrée d’épées, de la salle d’armes. C’est effarant la manière dont ta beauté sait se défendre Et même si tu ne m’avais pas dit de mots Pour moi, tu aurais été plus réelle Que ma première pensée du matin. Hier soir, nous avons été plus épiques – Et tes mots Je les ai vus glisser Par la fenêtre entrouverte Et transformer en flocons, Pour ne pas souiller la cité. Încercare de traducere de Anca Costrasel Essai de traduction par Anca Costrasel

Photo: Coco Chanel et Salvador Dali

... Nunta de hartie ...

Gânduri şi vise şi suflete şi poveşti care îşi iau zborul odată cu zmeie din hârtie lansate de copii, romane, cuvinte de dor în scrisori, colecţie de călătorii şi de timbre, bloc de desen, plicuri păstrate în cutii în care îşi duc traiul generaţii de cari, felinare chinezeşti cu dorinţe atârnate de luminile de hârtie, melci care poartă în spate căsuţe şi noi, care purtăm în suflet căsuţa din hârtie, machete din carton ce speră să devină temelii de ziduri, bărcuţe de hârtie care acostează pe care mal vrem noi până sunt luate de val, un moş care păstrează – în geanta de piele maro, roasă pe margini – cupoane de pensie, cupoane de reducere pentru călătoriile cu trenul, fotografii cu tovarăşi decupate din cărţi socialiste şi ziare cu actualitatea, ghirlande de hârtie colorată, atârnate de stâlpi şi balcoane în zile de carnaval, când ne deghizăm şi semănăm cu arlechini peticiţi.

Pe hârtie s-a scris credinţa creştină şi istoria … şi hârtia se reinventează de fiecare dată în mâinile copiilor, la orele de lucru manual, prin imaginaţie şi vise. Hârtia se reinventează de fiecare dată prin iubire şi dor.

... Nu, n-au murit, dansează mai departe ...

Rochia Magda Isanos Din lada mirosind a molii si-a parfum a scos o rochie din tineretea ei bunica. Subtire-i si usoara ca un fum, de parca-ar fi tesuta din nimica. Ce trist fosneste crinolina de matase, volanele i se distrama si se taie, si-n loc de raze, siluete gratioase, din alte vremi, danseaza prin odaie. Revede balul cel dintii batrina, isi recunoaste rochia de fata si-i tremura pe-atlasu rece mina de-nduiosare multa-nfiorata. Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare i-asa de girbova bunica-n vechiul sal... Ce s-a facut frumoasa dansatoare care-a plutit in rochia de bal? Picioarele usoare si micute, si ochii, si surisul stralucit, in trupul girbovitei bunicute cum, oare, pe vecie de-au murit? Si mi-au raspuns matasurile moarte, sau poate chiar batrina-n vechiul sal; nu, n-au murit, danseaza mai departe mereu in alte rochii, primul bal.

La robe Magda Isanos Du coffre exhalant l’odeur des mites et le parfum désuet La bonne-maman sortit une robe des temps où elle était une pucelle. Elle est si arachnéenne et légère comme une buée, Comme si elle était faite d’un tissu immatériel. Si tristement froufroute sa crinoline en soie, Ses volants se déchirent et se coupent en lambeaux, Et au lieu des rayons, des silhouettes gracieuses d’autrefois, Dansent dans la piaule la valse des flambeaux. La vieille se ressouvint de son premier bal, Elle reconnut sa robe de pucelle d’antan Et sa main tressaillit en tâtant le froid satin lilial Saisie d’un profond attendrissement et frémissement. Et lorsqu’elle se penche, le front descendu, tout penseuse Elle est si voûtée la bonne-maman sous son vieil châle… Quoi est resté maintenant de la belle danseuse Qui flottait dans sa robe de bal ? Les pieds tout petits et légers, Ses yeux et son sourire pétillant, Au corps de la petite bonne-maman voûtée Comment sont-ils devenus à jamais mourants ?  Ce furent les soies mortes qui m’ont répondu en signe de condoléance, Ou peut-être même la vieille femme de son vieil châle ; Non, elles ne sont pas mortes, elles continuent leur danse Habillant toujours d’autres robes, au premier bal. Încercare de traducere de Anca (Tiron) Costrasel Essai de traduction par Anca (Tiron) Costrasel