... Mi-e dor de Galata...

Mi-e dor de Galata…

Începe cu-n drum care urcă-ntr-o doară

Pământul de vină probabil coboară,

Oricum al meu suflet nu vrea să mai ştie

De spiţe, trotuare, preţ, vorbărie…

Mi-e dor de Galata.

Apare în capăt, pe drumul de piatră

Şi până acolo un câine te latră

El ştie mai bine ce vânt te aduce

Şi-ţi caută ochii:

“ Ţi-e dor de Galata?”

Şi merg şi tot urc

În gânduri mă-ncurc

M-o fi strâns încăperea

Căci m-am pornit să o surp…

Şi încă mai urc

Şi încă mai surp

Mă-ncumet să urc,

Nu ştiu dacă-i bine să surp

Dar acesta din urmă-i

Vârf de dulceaţă

Ce-mi scapără-n ochi

Şi-mi vântură carnea

Şi-mi vâjâie sufletu-n

Valuri de ceaţă…

Păcatele mele-s legate în snopi.

De-aceea, Galată,

Tu, poartă bătrână, mereu înnoită

Primeşte-o străină…

De-acum şi de-aici ostenită,

Primeşte-o femeie a lui Lot pe jumătate-mpietrită.

Slobozeşte clopote, coruri de aripi,

Rugi cu chip de lumină

Şopteşte poveşti despre suflet în surdină.

Primeşte, sfinte părinte-o străină,

De-acum şi de-aici ostenită

În veci şi spre oriunde grăbită.

Mi-e dor de lumină,

Ca o măicuţă,

Ce-aşteaptă in tindă

Copiii să-i vină.

Mi-e dor şi de suflet

Aşa cum de pământul

Încolţit sub zăpadă

Îi e dor soarelui

Şi lasă să cadă

Câte o rază

Care s-aline

Un mugur care

Va să fie mladă.

Mi-e dor de lumină

De suflet

În cuvinte…

Mi-e dor să mă ostenesc pentru cei dragi,

Mi-e dor să iau aminte…

Mi-e dor să-L privesc pe Iisus din icoană în mine,

Şi-apoi să las ochii în jos de ruşine…

Mi-e dor să mă-ndrept pe drumul în sus

Mi-e dor să-mi pară rău de ceea ce nu-s.

Mi-e dor de Galata,

Sfinte părinte…

Mi-e dor de Galata,

Dumnezeule sfinte,

Ţie mă-nchin!

Amin.

Sursă foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Galata